Ziua a șaptea 14 iulie 2012
Ziua a început la 1:00 cînd ne-am suit pe bac. După cum spuneam: într-un moment de inspirație absolută am cerut și ni s-a dat o cabină. Dimineață ajungem în Albania.
Conform rezervarii trebuia să fim la 6(ora Greciei) în Igoumenitsa. Iată-ne ajunși în Vlorë la 7:30(ora Albaniei). De fapt e 8:30 ora Greciei. Da Albania aparține la ora Europei Centrale. În lungul șir de mașini care așteaptă controlul pașapoartelor
De îndată ce trecem de graniță ne atacă niște țigănci agresive cu pruncul la piept. Numărul o fi de Olanda dar conținutul e din Balcani. Thanks, but no, thanks. Ieșim din zona portului, ideea că vom merge în coloană toți pînă la Igoumenitsa în frunte cu autocarul pare acum hilara. Autoritățile se mișcă foarte greu la controlul pașapoartelor. Sîntem in Vlorë de capul nostru. Căutăm și găsim un birou de schimb, 30 de euro = 4000 lek.
Căutăm și nu găsim o hartă a Albaniei, madam din mașinărie crede în continuare că sîntem în Brindisi !!! și ne avetizeaza că trebuie să luăm bacul.
Hai la drum. Primele poze din Albania făcute cu un aparat de unică folosință, developate la fotograf în Grecia cîteva zile mai tîrziu: telefonul cu care fac poze s-a descărcat și încărcător pentru mașină o să cumpărăm de-abia în Grecia. Da, l-aș fi putut încărca pe bac, dar am lăsat cablul de alimentare la mașină, în cală :) Ce vreți, e prima oară că am de-a face cu un smart phone, și o fi el smart dar asta nu e o boală transmisibilă.
Trecem pe lîngă localitatea Orikum
Albania seamănă cu România. Și cu Grecia. Doar că e mult mai frumoasă. Peste tot pe coastă turism, peste tot vile gata construite sau în construcție. Remarc cu părere de rău că pastelatele culori ale picturilor de pe casele din Tirol s-au scurs pînă în Balcani. Peste tot în Albania ca și în România ca și în vai! Grecia vilele nu mai sînt albe ci sînt în culori pastel. Pe marginea drumului vezi tarabe cu fructe și legume care par normale, ca pe timpuri. Nu oprim nicăieri pentru că drumul e greu. Șoseaua e asfaltată impecabil, dar drumul pe alocuri fără parapeți urcă de la nivelul mării la 1100 de metri într-un sfert de oră. Curbe strînse, am ajuns împreună cu alte patru mașini în spatele autocarului nostru de pe bac. Ne tîrîm în urma lui cam o oră pînă apucăm să-l depășim. E cald. Urcăm și coborîm în total șapte munți (dacă n-am pierdut eu șirul)
Ne oprim in Himarë. Găsim în sfîrșit o hartă la un chioșc de ziare. Himarë e ca orice loc pe malul mării din Grecia. Bar lîngă cafenea lîngă restaurant, toate cu terasă la mare. Ne oprim la barul Enigma, pe care îl pomenesc pentru că proprietarul era foarte primitor și îndatoritior. Dacă vrem o cameră acum pe loc ne-o da cu aprox 20 de euro, dacă venim în sezon (?!) ne costă 35 de euro. Bem un suc de portocale și plecăm din nou la drum. Ne mai oprim din nou în Shën Vasil (Sfîntu' Vasile).
Aici nimerim la un hotel-restaurant în piața centrală, ținut de un fost marinar. Studio Mex. Extrem de binevoitor, nu are wifi dar putem să folosim calculatorul lui, punem mobilul la încărcat și dacă avem un memory stick ne dă poze cu cele mai frumoase locuri de văzut în Albania. Ne arată pozele lui de pe pereți. A fost la Paris, a fost la Nord Cap a fost în Antarctica, la Sidney, în China și Thailanda, America Latina, a fost peste tot, a bătut mările și oceanele. Acum s-a retras la el acasă, are un hotel unde ne poate da o cameră pentru 20 de euro pe noapte sau 25 dacă vrem și mic dejun. Mîncăm o mîncare ca la mamă acasă, oriunde ar fi această casă în Balcani, plătim puțin, lăsăm restul pe masă (ce să faci cu 200 lek?) Drept recunoștință ne dă cadou o pungă cu oregano și o pungă cu foi de dafin din recolta proprie. Cultivă singur fructe și legume ca să nu mănînce otrăvuri de la supermarket. O tempora, pînă și în Albania! :(
Are poze cu Sali Berisha în vizită la Studio Mex, cît sînt eu la toaletă spune că are la etaj o cameră cu oglinzi pe tavan, ne arată o piele de șarpe, două, trei, organizează excursii cu wild driver cu un 4x4 pînă în vîrful muntelui, are un pliant de reclamă în care amestecă destul de candid vacanță cu familia cu imaginea unei fete goală pușcă pe o plajă unde poți face dragoste nevăzut și neștiut de nimeni precum și camera pentru luna de miere, pe acoperiș cu un pat rotund care se învîrte, cu oglinzi pe tavan și jucarii adulte... (scrie în pliantul pe care de-abia azi îl citim și pufnim în rîs). Un fost marinar cu suflet de poet și ambiții de hotelier, cu nuanțe de stabiliment din zona porturilor.... Fata care servește la masă vorbește italiană fluent.
Apare un mesager al raiului/iadului. Un neamț pe motocicletă care e îmbrăcat regulamentar în costum de piele. Negru. Afară sînt 37 de grade. Neamțul vrea acces la Internet. Primește același gen de acces: stai la PCul meu.
Albanezul îl întreabă standard: how are you today? Neamțul răspunde cu o politețe impecabilă: Very well but hot.
De unde ne așteptam să fim jefuiți în Albania, patronul stabilimentului fuge după noi cu memory stick: l-am uitat în calculatorul lui.
Plecăm de-acolo promițîndu-i și lui că-i vom face reclamă. De altfel parte pozele lui sînt și pe google maps.
Pe șoselele din Albania vezi cele mai năucitoare mașini. Desigur am văzut multe mașini de lux în Italia. Dar în Albania contrastul dintre hîrburile obișnuite și mașinile de lux e parcă mai mare. În fața noastră vedem o mașină mare, albă (ei, pot să aflu și marca dacă întreb...) cu un număr incredibil: din Alaska. Numărul nu a ieșit din păcate în poză nici la a două încercare. Va trebui să mă credeți pe cuvînt.
Pe drumul dintre Shen Vasil (San Basil) și graniță întîlnim o turmă de capre.
Pe partea dreaptă a drumului ciobanul proptit în bîtă. Îi fac cu mîna. Azvirle fericit ambele mîini spre cer, cu tot cu bîtă, gura știrbă și ochii albaștri îi zîmbesc larg. Se bucură de parcă l-a văzut pe frate-său întors pe neașteptate din America. E la un metru de mine, am făcut cîteva poze cu caprele lui, aș putea să-l fotografiez și pe el. Dar mi-e rușine. Adică el e om și eu să fiu reporter ?! Nu se cuvine.
Pe drum văd că la toate casele în construcție atîrna cîte-o momîie. Uneori e un soi de sperietoare improvizată dintr-o cămașa , o șapca și un balon. De cele mai multe ori e un animal de pluș atirnat într-un cui la vedere, bătut de soare și de vînt. Am făcut o grămadă de poze, din păcate e prima oară cînd folosesc mașinăria și nu știu să evaluzez corect distanțele. Poze grămezi, imagini cu momîile ioc. Oare ce simbolizează?
Aungem în cele din urmă la Butrinti unde pe hartă se termină drumul. Ei da, pe google maps se vede că e bac, dar pe harta noastră cumpărată din Himare nu scrie nimic !
În așteptarea bacului un vînzător de brățări ne abordează. Ce număr avem. De Olanda. Olanda ?! Se luminează și recită pe nerăsuflate: Van Persie, Arjen Robben. Vai noua! Îi cumpărăm brățara din scoici. Tot 1 euro.
Șeful bacului ne zice să ne ținem după mașina de greci din fața noastră dacă vrem să aungem la graniță. Și dreptate are.
În cele din urmă trecînd și prin Igoumenitsa ajungem seara la 7 la hotelul nostru de pe insula Lefkada. Unde poposim două zile. După aceea cap-compas spre Tolo în Argolida (Pelpones) Destinația noastră de vacanță din 2007 încoace. Cînd am cunoscut în 2008 niște englezi care ne spuneau că sînt al 15lea an consecutiv în Tolo am gîndit în sinea noastră: ce leneși, Grecia e atît de mare și de frumoasă. O fi, dar ceva te face să revii în Tolo an de an. :)
Sfîrșit.
Ziua a început la 1:00 cînd ne-am suit pe bac. După cum spuneam: într-un moment de inspirație absolută am cerut și ni s-a dat o cabină. Dimineață ajungem în Albania.
Conform rezervarii trebuia să fim la 6(ora Greciei) în Igoumenitsa. Iată-ne ajunși în Vlorë la 7:30(ora Albaniei). De fapt e 8:30 ora Greciei. Da Albania aparține la ora Europei Centrale. În lungul șir de mașini care așteaptă controlul pașapoartelor
(căci Albania nu e în EU) ne pomenim cu un vînzător de brelocuri. Am acum un nou breloc de chei cu steagul Shqipëri. 1euro.
De la Vlorë la Igoumenitsa se poate ajunge pe două căi. Nici una nu-i mai scurtă. Cea interioară beneficiază de drumuri mai late, chiar și o porțiune de autostradă.Cealaltă e pe malul mării. Toate astea le știm din auzite, de la marinarii greci de pe bac, de la ofițerii de graniță albanezi. Fără să avem vreun motiv întemeiat (Planul!!!) alegem calea pe malul mării. 
De îndată ce trecem de graniță ne atacă niște țigănci agresive cu pruncul la piept. Numărul o fi de Olanda dar conținutul e din Balcani. Thanks, but no, thanks. Ieșim din zona portului, ideea că vom merge în coloană toți pînă la Igoumenitsa în frunte cu autocarul pare acum hilara. Autoritățile se mișcă foarte greu la controlul pașapoartelor. Sîntem in Vlorë de capul nostru. Căutăm și găsim un birou de schimb, 30 de euro = 4000 lek.
Căutăm și nu găsim o hartă a Albaniei, madam din mașinărie crede în continuare că sîntem în Brindisi !!! și ne avetizeaza că trebuie să luăm bacul.
Hai la drum. Primele poze din Albania făcute cu un aparat de unică folosință, developate la fotograf în Grecia cîteva zile mai tîrziu: telefonul cu care fac poze s-a descărcat și încărcător pentru mașină o să cumpărăm de-abia în Grecia. Da, l-aș fi putut încărca pe bac, dar am lăsat cablul de alimentare la mașină, în cală :) Ce vreți, e prima oară că am de-a face cu un smart phone, și o fi el smart dar asta nu e o boală transmisibilă.
Trecem pe lîngă localitatea Orikum
Albania seamănă cu România. Și cu Grecia. Doar că e mult mai frumoasă. Peste tot pe coastă turism, peste tot vile gata construite sau în construcție. Remarc cu părere de rău că pastelatele culori ale picturilor de pe casele din Tirol s-au scurs pînă în Balcani. Peste tot în Albania ca și în România ca și în vai! Grecia vilele nu mai sînt albe ci sînt în culori pastel. Pe marginea drumului vezi tarabe cu fructe și legume care par normale, ca pe timpuri. Nu oprim nicăieri pentru că drumul e greu. Șoseaua e asfaltată impecabil, dar drumul pe alocuri fără parapeți urcă de la nivelul mării la 1100 de metri într-un sfert de oră. Curbe strînse, am ajuns împreună cu alte patru mașini în spatele autocarului nostru de pe bac. Ne tîrîm în urma lui cam o oră pînă apucăm să-l depășim. E cald. Urcăm și coborîm în total șapte munți (dacă n-am pierdut eu șirul)
Ne oprim in Himarë. Găsim în sfîrșit o hartă la un chioșc de ziare. Himarë e ca orice loc pe malul mării din Grecia. Bar lîngă cafenea lîngă restaurant, toate cu terasă la mare. Ne oprim la barul Enigma, pe care îl pomenesc pentru că proprietarul era foarte primitor și îndatoritior. Dacă vrem o cameră acum pe loc ne-o da cu aprox 20 de euro, dacă venim în sezon (?!) ne costă 35 de euro. Bem un suc de portocale și plecăm din nou la drum. Ne mai oprim din nou în Shën Vasil (Sfîntu' Vasile).
Are poze cu Sali Berisha în vizită la Studio Mex, cît sînt eu la toaletă spune că are la etaj o cameră cu oglinzi pe tavan, ne arată o piele de șarpe, două, trei, organizează excursii cu wild driver cu un 4x4 pînă în vîrful muntelui, are un pliant de reclamă în care amestecă destul de candid vacanță cu familia cu imaginea unei fete goală pușcă pe o plajă unde poți face dragoste nevăzut și neștiut de nimeni precum și camera pentru luna de miere, pe acoperiș cu un pat rotund care se învîrte, cu oglinzi pe tavan și jucarii adulte... (scrie în pliantul pe care de-abia azi îl citim și pufnim în rîs). Un fost marinar cu suflet de poet și ambiții de hotelier, cu nuanțe de stabiliment din zona porturilor.... Fata care servește la masă vorbește italiană fluent.
Apare un mesager al raiului/iadului. Un neamț pe motocicletă care e îmbrăcat regulamentar în costum de piele. Negru. Afară sînt 37 de grade. Neamțul vrea acces la Internet. Primește același gen de acces: stai la PCul meu.
Albanezul îl întreabă standard: how are you today? Neamțul răspunde cu o politețe impecabilă: Very well but hot.
De unde ne așteptam să fim jefuiți în Albania, patronul stabilimentului fuge după noi cu memory stick: l-am uitat în calculatorul lui.
Plecăm de-acolo promițîndu-i și lui că-i vom face reclamă. De altfel parte pozele lui sînt și pe google maps.
Pe șoselele din Albania vezi cele mai năucitoare mașini. Desigur am văzut multe mașini de lux în Italia. Dar în Albania contrastul dintre hîrburile obișnuite și mașinile de lux e parcă mai mare. În fața noastră vedem o mașină mare, albă (ei, pot să aflu și marca dacă întreb...) cu un număr incredibil: din Alaska. Numărul nu a ieșit din păcate în poză nici la a două încercare. Va trebui să mă credeți pe cuvînt.
Pe drum văd că la toate casele în construcție atîrna cîte-o momîie. Uneori e un soi de sperietoare improvizată dintr-o cămașa , o șapca și un balon. De cele mai multe ori e un animal de pluș atirnat într-un cui la vedere, bătut de soare și de vînt. Am făcut o grămadă de poze, din păcate e prima oară cînd folosesc mașinăria și nu știu să evaluzez corect distanțele. Poze grămezi, imagini cu momîile ioc. Oare ce simbolizează?
Aungem în cele din urmă la Butrinti unde pe hartă se termină drumul. Ei da, pe google maps se vede că e bac, dar pe harta noastră cumpărată din Himare nu scrie nimic !
Șeful bacului ne zice să ne ținem după mașina de greci din fața noastră dacă vrem să aungem la graniță. Și dreptate are.
În cele din urmă trecînd și prin Igoumenitsa ajungem seara la 7 la hotelul nostru de pe insula Lefkada. Unde poposim două zile. După aceea cap-compas spre Tolo în Argolida (Pelpones) Destinația noastră de vacanță din 2007 încoace. Cînd am cunoscut în 2008 niște englezi care ne spuneau că sînt al 15lea an consecutiv în Tolo am gîndit în sinea noastră: ce leneși, Grecia e atît de mare și de frumoasă. O fi, dar ceva te face să revii în Tolo an de an. :)
Sfîrșit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu