Ziua a patra 11 iulie
Dimineață plecăm pe la ora 5. Pasul Brenner. Munții Dolomiți. Italia. Pe banda întîi un șir neîntrerupt de camioane. Cum o fi fost oare înainte de criză mon cher ?!
Am mers pe autostradă 500 de kilometri și nu am văzut nici un petec de
pămînt lăsat de pîrloagă.
În pasul Brenner cu munții de-a stînga și de-a dreapta, fiecare metru de pămînt e cultivat. Livezi de meri se întind pe kilometri în șir. Pînă la doi trei metri distanță de autostradă. Apoi viță de vie, și din nou meri. Mai încolo, predomină vița de vie. Apar piersicii și în cele din urmă marile culturi de floarea soarelui, porumb și baloții cilindrici de paie pe locul pe care s-a recoltat deja grîul. 500 de km și doar la Cesena am văzut un teren cam cît un stadion pîrjolit de foc. În rest peste tot culturi. Ce caută Italia pe lista de faliți a Europei?!
Hotelul e ieftin ca atare îl găsim într-o suburbie a Pescarei. Îngrijorător e că totul pare copiat dintr-un film pe care l-am mai văzut și anul trecut: dar unde ?! După oarece eforturi ne-amintim: Metz. Tot un hotel cu doar 60 de euro pe zi, tot o suburbie cu vile în culori pastel, magazine de mobilă, faianță și piese auto, ici și colo cîte o pizzerie - chebab, și peste toate plutește o senzație de lume artificială, de pe altă planetă.
Hotelul e mare și ingenios: sub panourile solare se adăpostesc mașinile în parcare.
La etajul unu au montat un cub cu latură de 4-5 metri în care au făcut o piscină (!). Întrucît marea e la 1 km și dincolo de ieșirea la autostradă, ligheanul are succes la oaspeții hotelului. Bine-ar fi să fie cub. Apa are 1,20 adîncime. Sînt 36 de grade și e ora două jumătate.
O tură în căutarea unui restaurant deschis - eșuată la restaurantul hotelului unde ni se încropește de milă o Insalata Caprese - ne-a înfățișat un loc trist și fără de speranță. Ce să facem aici? Dormim două nopți. Și de restul? Singura informație cu adevărat interesantă pe pagina de wikipedia despre Pescara este: distanța Pescara-Roma se parcurge în două ore și jumătate cu mașina. Alea jacta est: mîine mergem la Roma.
În definitiv sînt doar 200 de km. Aprox.
Poze aici:
Dimineață plecăm pe la ora 5. Pasul Brenner. Munții Dolomiți. Italia. Pe banda întîi un șir neîntrerupt de camioane. Cum o fi fost oare înainte de criză mon cher ?!
În pasul Brenner cu munții de-a stînga și de-a dreapta, fiecare metru de pămînt e cultivat. Livezi de meri se întind pe kilometri în șir. Pînă la doi trei metri distanță de autostradă. Apoi viță de vie, și din nou meri. Mai încolo, predomină vița de vie. Apar piersicii și în cele din urmă marile culturi de floarea soarelui, porumb și baloții cilindrici de paie pe locul pe care s-a recoltat deja grîul. 500 de km și doar la Cesena am văzut un teren cam cît un stadion pîrjolit de foc. În rest peste tot culturi. Ce caută Italia pe lista de faliți a Europei?!
Hotelul e ieftin ca atare îl găsim într-o suburbie a Pescarei. Îngrijorător e că totul pare copiat dintr-un film pe care l-am mai văzut și anul trecut: dar unde ?! După oarece eforturi ne-amintim: Metz. Tot un hotel cu doar 60 de euro pe zi, tot o suburbie cu vile în culori pastel, magazine de mobilă, faianță și piese auto, ici și colo cîte o pizzerie - chebab, și peste toate plutește o senzație de lume artificială, de pe altă planetă.
Hotelul e mare și ingenios: sub panourile solare se adăpostesc mașinile în parcare.
O tură în căutarea unui restaurant deschis - eșuată la restaurantul hotelului unde ni se încropește de milă o Insalata Caprese - ne-a înfățișat un loc trist și fără de speranță. Ce să facem aici? Dormim două nopți. Și de restul? Singura informație cu adevărat interesantă pe pagina de wikipedia despre Pescara este: distanța Pescara-Roma se parcurge în două ore și jumătate cu mașina. Alea jacta est: mîine mergem la Roma.
În definitiv sînt doar 200 de km. Aprox.
Poze aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu