Ziua a treia

 Ziua a treia 10 iulie
 
Dimineață ne-am suit la 8:17 minute în trenul de 8:15
E un lucru demn de menționat cînd se întîmpla în Germania. De fapt ne-au văzut că sîntem veniți în ultimul moment și ne-au așteptat să ne plătim parcarea și biletul. Trenul ăsta merge din oră în oră de la 8:15 pînă la 16:15. Dă impresia că trece efectiv la 50 de cm de curțile oamenilor. Cum o fi viața lor brăzdată de trenuri la oră fixă? Oare or fi remarcat că am trecut cu două minute întîrziere?

 

 

 Am mers noi ce-am mers dar la prima stație - Eibsee ne-am săturat și am coborît să luăm telecabina. În scurt timp ne-am pierdut în nori. Sus la 2962 m erau 4 grade, ploua și ningea. Dar puteam vorbi la telefon, am sunat la București și la Paris. Apa este pompată din vale pînă la 1000 de metri, apoi trimisă printr-o țeava pe sub calea ferată pînă la 2600, unde se toarnă în recipienți de 3000 de litri care sînt aduși cu telecabină la 2962.
 

 Poșta germană are acolo o cutie galbenă. În care sîntem rugați în limba germană să nu aruncăm decît corespondența timbrata cu timbre germane :)

 Ar fi fost mai educativă o ilustrație gen porcul munților

 Am mîncat în vîrf de munte, la o adevărată cabană cu adevărați cabanieri.
Am coborît cu telefericul la 2600 de metri, la ghețar.
Doamne iartă-mă, cred că e întreținut artificial "în viață".

Am intrat cu ghetele în zăpada și am ajuns acasă cu ele albe. Un strat de depunere calcaroasa (?) care nu se dă dus cu una cu două. Cine știe ce substanță o mai fi și asta?

 Stînd noi așa și intrebindu-ne cum a ajuns BMWul de reclamă la ghețar (adică la 2600m) tocmai bine iese din nor parțial vîrful.

Hop, din nou în telecabină și îndărăt pe Zugspitze, să vedem și noi parțial măcar Alpii. Munții au asupra mea un efect de iarba fiarelor. Știu încă de pe vremea lui Iliescu: muntele te vindecă de efectele agitatorilor politici.

 

 Ce-i drept dacă pe vremea lui Iliescu urcam la Piatra Arsă, pentru mizeriile de actualitate a trebuit să văd Alpii de sus, de foarte sus din cel mai înalt punct al Germaniei.

 

 

Terasa e circulară. Dacă dai ocol ajungi în Austria. După cum se vede. Austriecii nu au tren, doar telecabină. Și pretind că au o priveliște mai frumoasă :) Data viitoare.

 La ora la care pe partea germană a muntelui ieșise muntele au apărut la 2962 de metri vreo cinci ciori. Care după ce au dat ocol de cîteva ori s-au așezat frumos în apropierea turiștilor așezați la mese și au așteptat să fie hrănite. Punct ochit, punct lovit.

 

Am mîncat în Garmisch Partenkirchen și în Fussen. În Fussen am nimerit la Ludwig - Hotel und restaurant. O mîncare bavareză fără cusur. Restaurantul e în zona pietonală.

Mănînci mîncare bavareză și te uiți în vitrina unui magazin de trachten. Pe stradă se plimbă exponenții unui tip de bunăstare pe care nu știu s-o numesc într-un singur cuvînt. Să fie ochelarii cu ramă de aur? Mersul milităros (!) Nu, e faptul că toată lumea pare să se îmbrace la Vögele. Vögele e un magazin doar în aparentă În esența el este un vortex. La Vögele se vînd haine atemporale (sic!) Pot fi din 1978 sau din 1995 sau chiar din 2012. Același gen de cumințenie apăsat exprimată. Și peste 100 de ani bavarezii se vor plimbă pe Corso îmbrăcați tot în haine de la Vogele.
 

  Se doarme bine în fosta cazarmă austriacă. Cred că în două zile am trecut graniță de șapte opt ori.

Poze: aici